Evenimentul este anunţat în perioada 27-29 septembrie, în Grădina Publică. Aici, gălăţenii vor putea urmări lupte daco-romane şi dansuri antice. Sunt anunţate, de asemenea, ateliere de pielărie, fierărie, monetărie, dar și de tir cu arcul. Festivalul este un proiect cultural, organizat de Asociaţia Danubiana, finanţat de la bugetul local al oraşului. Prin hotărârea Consiliului Local, s-au alocat 227.950 de lei pentru organizarea acestui eveniment. La Castrul Tirighina Barboși, încă se mai lucrează pentru pounerea sa în valoare. Acum, Dacii și romanii se adună la Galați, începând de vineri, orele 16.00
Programul festivalului
VINERI, 27 septembrie 2024 ORA 16:00 Instalarea taberei legiunilor roman Instalarea taberei războinicilor barbari Vizitarea taberelor și prezentarea trupelor de reconstituire istorică antică ORA 18:30 INAVGURATIO: deschiderea oficială a festivalului Cuvânt de deschidere. Salutul către public și trupe AD CIVITEM SALVTEM: salutul războinicilor antici AD ARMA: prezentări și demonstrații militare Dansuri antice cu trupele Antheia Imperialis și Dance With Me
SÂMBĂTĂ, 28 septembrie 2024 Ora 11:00 Ateliere tematice antice interactive: Ateliere tematice și meșteșuguri antice: officina scriptoria – scris și caligrafie antică romană; officina militaris – atelier de bătut plăcuțe romane militare de identificare; ars magica – amulete și formule magice protectoare; officina monetaria – despre baterea monedelor romane; caroballistarii – prezentare mașinării romane de război;tir cu arcul; Ora 14:00 AD ARMA: prezentări și demonstrații militare romane și barbare Ora 14:30 Dansuri antice cu Antheia Imperialis și Dance With Me Ora 15:00 Ateliere tematice și meșteșuguri antice: officina scriptoria – scris și caligrafie antică romană; officina militaris – atelier de bătut plăcuțe romane militare de identificare; ars magica – amulete și formule magice protectoare; officina monetaria – despre baterea monedelor romane; caroballistarii – prezentare mașinării romane de război; Ora 18:30 Parada și defilarea trupelor de reconstituire istorică antică pe traseul Grădina Publică Galați -Zona Spicu – Faleza Inferioară (foișor) & retur
DUMINICĂ, 29 septembrie 2024 Ora 11:00 Ateliere tematice antice interactive: Ateliere tematice și meșteșuguri antice: officina scriptoria – scris și caligrafie antică romană; officina militaris – atelier de bătut plăcuțe romane militare de identificare; ars magica – amulete și formule magice protectoare; officina monetaria – despre baterea monedelor romane; caroballistarii – prezentare mașinării romane de război; tir cu arcul; Viața în tabăra romană: prezentare echipamente și antrenamente cu legionarii romani Viață în tabăra dacică: prezentare echipamente și antrenamente cu războinicii daci Ora 17:30 Parada trupelor de reconstituire istorică antică în Grădina Publică Ceremonia de închidere a festivalului.
Participanți: Asociația “Danubiana Galați“, Trupa de dans Dance With Me, Asociația Cohorta II Mattiacorum (Galați), Asociația Akantia cu trupele Terra Apvlvm-Legio I Adivtrix și Antheia Imperialis (Alba Iulia), Asociația Castrvm Novis cu trupa Legio III Gallica (Sibiu), Asociația Culturală Omnis Barbaria (Baia Mare) și Asociația Kavalkada (Galați)
Singurul monument istoric din Moldova, atestat în secolele II-III după Hristos, Castrul Roman de la Tirighina-Barboşi (Galați), va fi inclus în curând în circuitul turistic naţional și internațional. Totul grație unui proiect european în valoare de peste patru milioane de euro. Situl conţine un castru roman de la începutul primului mileniu construit peste o veche aşezare dacică. Potrivit proiectului, s-a construit un muzeu de sit unde vor fi expuse toate descoperirile arheologilor, inclusiv cele care acum se pot găsi la muzee din București și Iași, vor fi amenajate spații expoziționale, se vor organiza evenimente didactice și recreative, festivaluri, concerte. În plus, sunt realizate lucrări de restaurare a vestigiilor arheologice, dar și lucrări de stabilizare a terenului, de realizare a drumului de acces și a aleilor, precum și pentru structura viitorului muzeu. În urmă cu câțiva ani, cercetătorii au descoperit la Tirighina-Barboși ceramică, monede, o fibulă de bronz, alte obiecte din bronz și fier, un șanț de apărare cu o configurație impresionantă, precum și locuințe romane din secolul III. De asemenea, un inel din aur, vechi de 2.000 de ani, a fost descoperit de arheologi într-un mormânt din castrul roman Tirighina-Barboși, Galați, în urmă cu doi ani. Bijuteria îl reprezintă pe Hermes/Mercur, zeul-mesager protector al comerțului. Inelul a fost descoperit în situl Tirighina-Bărboși, cel mai vechi monument istoric daco-roman din sudul Moldovei, într-un mormânt de înhumaţie, la baza camerei funerare, aproape de latura de vest a acesteia, unde au fost identificate și două tălpi din piele. Bijuteria este realizată din aur cu chatonul sudat de verigă. Piesa centrală o constituie o camee, din onix în două straturi, cu reprezentarea unui personaj reliefat cu alb pe fond albastru. Este vorba despre reprezentarea lui Hermes nud, poziționat dreapta, sprijinit de o coloană. Hermes/Mercur este zeitatea considerată mesagerul Olimpului, protector al comerțului.
Pompiliu Comșa