De la creșterea costurilor de producție și a sarcinilor administrative până la concurența neloială, salarii mici și impactul tot mai sever al schimbărilor climatice, fermierii suferă de decenii. Fermierii sunt primii afectați de un sistem disfuncțional care exploatează atât oamenii, cât și mediul înconjurător. Un viitor mai echitabil pentru ei este, în același timp, un viitor mai verde pentru Europa.
Fiecare an aduce dispariția a sute de mii de ferme familiale în Europa, înlocuite de întreprinderi agricole mari. Odată cu ele, pleacă și mulți tineri care își părăsesc comunitățile rurale în căutarea unui trai mai bun, afectând negativ viața acestor comunități.
Sunt decenii de subvenții dăunătoare și politici orientate de piață de care au beneficiat marile întreprinderi agricole, supermarketurile și companiile de agrochimie, în detrimentul fermierilor și economiei rurale.
În prezent, 80% din subvențiile agricole ale UE merg doar către 20% dintre fermieri, în timp ce supermarketurile și companiile de procesare a alimentelor, precum și cele de pesticide și îngrășăminte, își continuă creșterea profiturilor. În Franța, una din zece ferme, de fapt, are multe pierderi, iar mulți fermieri din Europa se îndatorează semnificativ pentru a putea concura pe piețele exigente.
Blocați într-un cerc vicios al prețurilor scăzute, creșterii costurilor de producție și datoriilor, mulți fermieri nu își permit să adopte practici mai sustenabile. În schimb, ei văd că valoarea muncii lor este captată de actori mai puternici din lanțul de aprovizionare, în timp ce suferă efectele negative ale utilizării substanțelor chimice dăunătoare.
Fermierii și comunitățile rurale merită mai mult. Activiștii pentru mediu se alătură fermierilor în protestele lor, cerând o tranziție echitabilă care să recompenseze agricultura durabilă.
Fermierii înțeleg importanța critică a abordării crizei climatice și a conservării naturii. Agricultura este foarte vulnerabilă la efectele tot mai severe ale schimbărilor climatice, cum ar fi seceta și inundațiile, și la pierderea biodiversității.
Pentru a pune capăt protestelor și pentru a susține o tranziție ecologică necesară fermierilor și consumatorilor, Europa trebuie să abordeze problemele sistemice care stau la baza sistemului nostru alimentar. Reforma Politicii Agricole Comune a UE este esențială, iar distribuția inegală a subvențiilor agricole trebuie corectată pentru a sprijini mai mult agricultura durabilă și pentru a reduce dependența de megafermele poluante.
De asemenea, trebuie să ne asigurăm că produsele importate respectă aceleași standarde de mediu ca și cele produse în UE, iar achizițiile publice ar trebui să promoveze alimentele durabile cultivate local.
Fără un acord care să abordeze nevoile fermierilor și să promoveze agricultura durabilă, nu putem realiza o tranziție ecologică reală. Este crucial să ascultăm vocile fermierilor și să acționăm în consecință pentru a construi un sistem alimentar mai echitabil și mai sustenabil.