Prima pagină » Actualitati » Actualitate » Dosar penal celor de la AUR pentru ajutorul oferit comunității din Pechea

Dosar penal celor de la AUR pentru ajutorul oferit comunității din Pechea

0 comentariu

În fața nevoilor urgente ale comunității din Pechea, am intervenit, după cum vă amintiți, pentru a face câteva drumuri practicabile, chiar dacă statul a fost absent în acest sens. Acum, însă, suntem vizați de un dosar penal pentru că am răspuns acestor nevoi, punându-ne forțele în slujba cetățenilor, scrie George Simion, liderul AUR, pe blogul său: Avem dosar penal pentru lucrările pe care le-am făcut pe strada Băii din Pechea. Ne-au făcut reclamație și ne-au chemat la audieri pentru că am intervenit acolo unde autoritățile au eșuat. Strada era plină de noroi și imposibil de parcurs fără cizme; am scos noroiul și am pietruit-o, creând un drum practicabil. Acum, suntem acuzați de intervenție neautorizată. Ne-am implicat acolo unde oamenii aveau nevoie de ajutor, am făcut aceste intervenții pentru a asigura mobilitatea locuitorilor, chiar și fără autorizații oficiale, pentru că situația era de forță majoră. Întreaga echipă de ingineri și voluntari din AUR și-au dat interesul să creeze condiții pentru ca aceste familii să poată ieși din case. Am folosit resursele noastre, sprijinul AUR și ajutorul oferit de cei precum Gigi Becali și multe filiale din țară și diaspora pentru a ridica case și a repara drumuri în Pechea și în alte localități lovite de nepăsarea autorităților. În loc să investească în baraje și diguri, cei din PSD, precum Dan Nica, preferă să mă dea în judecată pentru că spun lucrurilor pe nume. Dacă e nevoie, voi răspunde pentru aceste acțiuni, chiar dacă asta înseamnă să plătesc un preț personal. Am fost acolo pentru oameni când oamenii au avut nevoie și nu voi înceta să apăr dreptul lor la o viață demnă și sigură, conchide liderul AUR, care prezintă și o filmare a sa. Concluzia: nici un bine nu rămâne nepedepsit în colonia românistan …..

Pompiliu Comșa

Citeşte şi

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00