Prima pagină » Actualitati » Actualitate » CONSTANȚA. Ateliere pentru copii de Ziua Națională a Portului Tradițional, la Muzeul de Artă Populară

CONSTANȚA. Ateliere pentru copii de Ziua Națională a Portului Tradițional, la Muzeul de Artă Populară

0 comentariu

Muzeul de Artă Populară Constanța, instituție publică finanțată de Consiliul Județean Constanța, împreună cu Asociația „Amintiri din Dobrogea” marchează în avans, sâmbătă, 11 mai, „Ziua Națională a Portului Tradițional din România”.
Manifestarea, care se va desfășura pe platoul din fața muzeului, va debuta de la ora 10.00, prin prezentarea importanței acestui eveniment menit să încurajeze dialogul intercultural și să promoveze patrimoniul cultural al etniilor din Dobrogea.

Începând cu ora 10.30, membri ai comunităților etnice își vor prezenta costumele specifice tradiționale. În programul manifestării este inclusă, de la ora 12.00, o inedită paradă a costumelor tradiționale mamă-copil. Cele mai frumoase și mai autentice costume vor fi premiate de un juriu.


În intervalul 14.00-16.00, se vor organiza ateliere de creație pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor învăța să realizeze obiecte sau accesorii, având ca sursă de inspirație tradițiile culturale ale etniilor conlocuitoare din Dobrogea.
Parteneri ai evenimentului sunt Asociația „Viitorul orașului tău” și Grădinița „Mugurel” din Constanța.


„Ziua Națională a Costumului Tradițional din România” se marchează în cea de-a doua duminică a lunii mai, conform Legii nr. 102/2015.

Citeşte şi

Newsletter

Subscribe our newsletter for latest news around the world. Let's stay updated!

@2024 STIRI DE DODROGEA – Ziar Independent || E-mail: [email protected][email protected]

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. ACCEPT TOATE VEZI SETARILE INDIVIDUALE

Politica de confidențialitate și cookie-uri
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00