Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, anunță o mobilizare bună pe șantierele A7 (Autostrada Moldovei), ”acolo unde vremea permite”. Sorin Grindeanu a anunțat că se lucrează pe toate cele 13 tronsoane ale Autostrăzii A7 de la Pașcani la Ploiești și a menționat ca la patru dintre acestea lucrările ar trebui să se termine în acest an. Au avut loc verificări pe șantierul lotului 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al sectorului de autostradă Focșani – Bacău, parte a A7.
”Dacă acest ritm se menține, la sfârșitul anului vom avea aproximativ 148 de kilometri noi în circulație între Ploiești și Pașcani. Mobilizarea antreprenorilor de pe cele 13 loturi finanțate prin PNRR face posibilă deschiderea circulației pe unele sectoare de autostradă chiar mai devreme decât prevăd termenele contractuale”, spune Grindeanu, care a precizat că este vorba despre patru loturi cu termen de finalizare în 2024, dar și de două loturi și jumătate, construite de UMB și care urmează să fie terminate în avans față de termenul contractual.
- Pe primele două loturi din A7 Ploiești – Buzău, gradul de execuție a depășit 55%, respectiv 60%, iar pe loturile de la Buzău la Focșani ar fi progrese între 30% și 50%.
- Loturi A7 vizate pentru deschidere în 2024: Ploiești – Buzău, lotul 1 (Dumbrava – Mizil (21 km), cu o lungime de 21 km, a ajuns la un stadiu fizic al execuției de peste 55% (contract semnat în data de 16 iunie 2022).
- Lucrările trebuie finalizate până în luna octombrie anul 2024; lotul 2 (Mizil – Pietroasele), cu o lungime de 28,35 km, a ajuns la un stadiu fizic al execuției de 61,5% (contract semnat în data de 7 iunie 2022).
- Lucrările trebuie finalizate până în luna octombrie anul 2024; Buzău – Focșani: lotul 1 (Buzău – Vadu Pașii), cu o lungime de 4,6 km (contract semnat în data de 06.09.2022).
- Lucrările trebuie finalizate până în luna august anul 2024; lotul 2 (Vadu Pașii – Râmnicu Sărat), cu o lungime de 30,8 km (contract semnat în data de 12.01.2023).
- Lucrările trebuie finalizate până în luna aprilie anul 2025; lotul 3 (Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni), cu o lungime de 36,1 km (contract semnat în data de 12.01.2023).
- Lucrările trebuie finalizate până în luna aprilie anul 2025; lotul 4 (Mândrești Munteni – Focșani), cu o lungime de 10,94 km (contract semnat în data de 06.09.2022).
- Lucrările trebuie finalizate până în luna august anul 2024. Focșani – Bacău: lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni), cu o lungime de 38,78 km (contract semnat în data de 15.12.2022).
- Lucrările trebuie finalizate până în luna noiembrie anul 2025.
Aflat pe șantier, premierul României Marcel Ciolacu spune că până la finalul anului va fi deschisă circulația pe circa 148 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7). Autostrada Ploiești – Buzău are următorii constructori: asocierea Pizzarotti – Retter (lot 1 Dumbrava – Mizil), asocierea Coni – Trace (lot 2 Mizil – Pietroasele), asocierea Nurol – Makyol (lot 3 Pietroasele – Buzău). Pe cele 10 loturi ale A7, de la Buzău la Pașcani, lucrează grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu.
Pompiliu Comșa