Photo by Element5 Digital on Unsplash
Ministrul Educației a anunțat că, începând cu joi, 11 aprilie, se deschid înscrierile pentru clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024-2025. Părinții vor avea timp să completeze cererile de înscriere până pe 14 mai. Pe 29 mai vor fi afișate listele candidaților înmatriculați, precum și numărul de locuri rămase libere după prima etapă de înscriere. A doua etapă de înscriere va începe pe 30 mai.
Ministerul Educației a publicat în vederea consultării publice proiectul Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar, inclusiv a calendarului de înscriere, pentru anul școlar 2024 – 2025.
Potrivit anunțului, părinții ai căror copii au urmat învățământul preșcolar și care împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare. De asemenea, părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie inclusiv pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie inclusiv și care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru următorul an școlar sau ai celor al căror nivel de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.
Iată calendarul de înscriere:
11 aprilie 2024 – Transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către Comisia județeană/a Municipiului București.
11 aprilie – 14 mai 2024 – Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor; Depunerea/Transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă; Validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică.