Adrian Enache la 58 de ani

Adrian Enache la 58 de ani

Adrian Enache este un cântăreţ român de muzică pop şi show-man.
S-a născut la Galaţi, pe data de 12 iunie 1966. A urmat cursurile Şcolii nr. 6 şi ale Liceului Al. I. Cuza din Galaţi. Este absolvent al Institutului Politehnic, secţia Metalurgie, având diplomă de inginer. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă, clasa Mihaela Runceanu-Ionel Tudor. Perioada ROCK: În perioada studenţiei, Adrian Enache a făcut parte din două trupe rock înfiinţate la Galaţi, respectiv 6200 şi Phoebus. Cu trupa Phoebus, din care a făcut parte şi chitaristul Nicu Patoi, a câştigat nenumărate premii la festivalurile şi manifestările de gen din ţară, din acea perioadă. Tot în acei ani, primeşte oferta băieţilor din legendara trupă Compact pentru a deveni solistul lor vocal, însă Adrian refuză dorind să-şi finalizeze studiile la facultate Debutul muzical: Adrian Enache debutează la Festivalul Mamaia în anul 1989, însă nu obţine niciun premiu fiind descalificat din competiţie, pentru că stilul său muzical mai occidental nu se potrivea cu rigorile regimului comunist instaurat în România până în anul 1990. În anul 1990, Adrian Enache participă din nou la Festivalul Mamaia şi obţine locul al II-lea după Laura Stoica, ce a fost considerată, ani la rând, cea mai bună voce a muzicii româneşti. În anul1992 este deja curtat de televiziunea naţională pentru că melodia „Moartea mea e dragostea” compusă pentru el de compozitorul Dani Constantin devine hit. Regizorul TVR s-a deplasat personal la Galaţi, unde locuia Adrian, ca să filmeze videoclipul piesei. Melodia a fost inclusă în acel an pe o compilaţie alături de alţi artişti în vogă la vremea aceea. În 1994, este angajat la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. Aici îi întâlneşte pe Aurelian Temişan şi Daniel Iordăchioae cu care formează o perioadă bună de timp un trio muzical foarte solicitat.
În 1995, Adrian Enache prezintă emisiunea pentru copii „Tip Top Minitop” şi, datorită ratingului foarte mare pe care îl înreigistra emisiunea în acel an, popularitatea artistului creşte semnificativ. Primul album şi marea întâlnire cu Tom Jones:
În 1996, reprezintă România la Festivalul internaţional de Muzică „Cerbul de Aur” de la Braşov. Cu această ocazie îşi lansează primul album „E o nebunie” şi şampania care îi poartă numele. De asemenea, tot atunci, se lansează cartea al cărei erou este, respectiv „A alerga după o stea”. Prima cupă de şampania care îi poartă numele o ciocneşte chiar cu Tom Jones, idolul său, prezent atunci, în calitate de invitat la festival. Tom Jones l-a ascultat pe Adrian Enache cântând şi a rămas impresionat de vocea artistului român.
În 1997, câştigă premiul II la Festivalul Internaţional Pamukalle din Turcia. Un an mai târziu, tot la acelaşi festival cântă ca invitat şi are ocazia de a deschide recitalul idolului său, Tom Jones.
Ascensiunea continuă: În 1998 participă la Selecţia Naţională a Concursului „Eurovision” alături de un grup de solişti interpretând piesa „E, e, e iubire”, fiind aproape de a reprezenta România la această competiţie europeană. Melodia devine unul din şlagărele anului, prezente alături de hituri ale unor trupe aflate în acel an pe val (K1, Genius, Double D) la secţiunea Şlagăre a Festivalului Mamaia. Nu este singura melodie cu care Adrian Enache se regăseşte printre piesele prezente la secţiunea Şlagăre a festivalului amintit, ci şi cu „Eşti o simplă amintire”. În 1999, lansează al doilea album din carieră, intitulat „Nebun după FeMeI”, ocazie cu care este declarat cea mai bună voce masculină. În acelaşi an, se angajează la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti, la sugestia directorului Alexandru Arşinel. În 2001 la Festivalul Internaţional „Vocile Asiei” din Kazahstan câştigă locul al III-lea şi premiul pentru cea mai bună voce masculină din concurs. Showman în spectacole: În 2002, debutează ca actor deţinând un rol principal în muzicalul „Nota 0 la purtare” cu care obţine un mare succes. De atunci este distribuit în majoritatea spectacolelor de la teatru datorită calităţilor sale de showman. În acelaşi an lansează al treilea album intitulat „O singură noapte”, ocazie cu care îşi schimbă radical stilul, la recomandarea celor de la casa de producţie Roton. Vulcanicul şi temperamentalul artist, devine romantic şi extrem de sensibil, look care îl prinde foarte bine, dovadă fiind succesul înregistrat. Albumul a fost lansat în urma trofeului câştigat la Festivalul Mamaia, secţiunea Creaţie, pentru melodia care dă titlul discului (muzica: Andrei Kerestely/t: Zoia Alecu) În 2005 pleacă în primul turneu din Israel, împreună cu colectivul teatrului de revistă Constantin Tănase, pentru a susţine o serie de concerte românilor dn diaspora. Showurile susţinute de Adrian Enache se bucură de succes şi mediatizare din partea presei româneşti din Israel.
În 2006, cântă alături de Orchestra Bucharest Symphonic Pops, în spectacolul de Crăciun intitulat Proms of Delight.
În 2007, Adrian Enache prezintă emisiunea „Furori” de la Kanal D produsă de Valeriu Lazarov. În vara aceluiaşi an, Adrian Enache prezintă la acelaşi post de televiziune emisiunea „Stare de show”.
Performanţe notabile cu Naţionala de fotbal a artiştilor:
În 2013, Naţionala de fotbal a artiştilor, din care face parte şi Adrian Enache, câştigă titlul de vice campioană mondială la Campionatul Mondial de Fotbal dedicate Artiştilor care a avut loc la Soci, Rusia. Pentru Adrian Enache succesul şi mai mare se petrece pe scenă, pentru că la spectacolul susţinut de artiştii-fotbalişti români, are ocazia de a cânta alături de Bonnie M
În 2014, Naţionala de fotbal a artiştilor câştigă titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de Fotbal dedicat artiştilor, care a avut loc la Moscova. Ascensiunea continuă: În 2014, are loc primul turneu în Statele Unite ale Americii pentru Adrian Enache, împreună cu alţi câţiva artişti din România.
În 2014, Adrian Enache susţine un concert 100% live alături de orchestra condusă de Ionel Tudor la Festivalul Internaţional de Muzică George Grigoriu; concertul de peste 90 de minute se bucură de succes uriaş la public. Poate mă credeți sau nu, este prietenul meu, de aceea am și scris aceste rânduri.

Articole asemănatoare

Admiterea in 2024, e cu buletinul ca la Provident, si un plic…

LIVE România vs Olanda 0-3

Radio Dobrogea, amendat de CNA pentru răspunsul arhiepiscopului Teodosie către o femeie abuzată

Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale. Puteți accepta sau gestiona preferințele dvs. făcând clic mai jos. Aceste alegeri nu vă vor afecta navigarea. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Prin click “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tehnologiilor de tip Cookie, VEZI SETARILE INDIVIDUALE” puteti schimba preferintele in mod individual. VEZI SETARILE INDIVIDUALE